CEZ Vânzare aduce noutăţi în sistemul de citire-facturare-încasare pentru clienţii casnici din mediul urban.

Acasa » Media » Comunicate de Presa » CEZ Vânzare aduce noutăţi în sistemul de citire-facturare-încasar...

18. 11. 2011

După ce în acest an a diversificat modalităţile prin care clienţii pot achita factura de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2012 CEZ Vânzare aduce noutăţi importante în sistemul de citire-facturare-încasare pentru clienţii casnici din mediul urban. Optimizările vor duce la o creştere a confortului clienţilor şi la o mai bună gestionare a cheltuielilor lunare ale acestora cu energia electrică.

Aşadar, în ceea ce priveşte sistemul de citire-facturare-încasare pentru clienţii casnici din mediul urban, noutăţile sunt:

  • citirea contorului de energie electrică se va realiza trimestrial, eliminându-se astfel pericolul acumulării de sume mari de plată în lunile de regularizare şi implicit, destabilizarea bugetului clientului. Consumatorul îşi poate urmări mai uşor evoluţia consumului periodic şi drept urmare, poate să şi-l optimizeze. Pe lângă reducerea perioadei de regularizare de la 6 luni la 3 luni, se va realiza şi actualizarea automată a consumului estimat, evitându-se apariţia unor diferenţe sensibile între consumul estimat şi cel realizat (ecartul dintre ele este menţinut la un nivel suportabil) în cazul în care istoricul de consum indică o schimbare a cantităţilor lunare consumate faţă de situaţia comunicată furnizorului de către client în trecut;
  • facturile vor fi emise trimestrial. Acest lucru înseamnă o evidenţă simplificată a plăţilor şi un impact deosebit asupra mediului. Clientul primeşte avizele de plată pentru fiecare lună o singura dată (trimestrial) şi îşi poate administra mai usor bugetul ştiind cât are de achitat în următoarele 2 luni. Tot ce are de făcut, este să le păstreze şi să le utilizeze în luna respectivă. Un alt element important este confortul oferit de acest lucru - clientul trebuie să păstreze un număr mai mic de facturi. In plus, prin transmiterea unei singure facturi în loc de trei, economia de hârtie este impresionantă (8 800 000 metri pătraţi de hârtie);
  • nu se modifică frecvenţa de efectuare a plăţilor. Deci nu există nici un impact negativ asupra bugetului lunar. În plus, clientul poate opta pentru plata în prima lună a întregii facturi (a regularizării şi a consumului estimat pentru următoarele 2 luni);
  • fiecare client va fi identificat printr-un cod client unic, oferindu-se astfel avantajul clientului de a achita valoarea de plată lunară utilizând chiar şi un aviz de plată mai vechi. Tot ce va trebui să facă înainte este să apeleze Info Linia CEZ 0251.929 şi să afle cât are de plătit. Aşadar, chiar dacă a pierdut un aviz(ele) de plată, respectând paşii de mai sus, poate efectua plata lunară utilizând un aviz de plată mai vechi! Plăţile sunt procesate în mod cronologic, acoperind debitul existent în ordinea vechimii, eliminându-se astfel neplăcerile aduse de plăţile parţiale procesate individual (descarcăre plată pe factură şi nu pe sold);
  • taxele Radio-TV precum şi alte taxe pentru prestări servicii incluse în factura de energie. Se elimină astfel disconfortul de a avea facturi separate şi de a face mai multe plăţi. în plus, se elimină erorile de interpretare a evoluţiei soldului.;
  • formatul facturii mult mai simplu şi uşor de înţeles. Elementele importante sunt evidenţiate şi uşor de identificat. În plus, orice modificare va fi sesizată clientului direct prin factură (expirare contract, etc). Tot pe factură, clientul găseşte aspectele legale referitoare la plăţi, modalităţi de plată, precum şi datele de contact ale furnizorului. Clientul este informat când se va realiza următoarea citire a contorului şi implicit, când i se va emite următoarea factură.

Pentru o mai uşoară înţelegere, vă prezentăm în cele ce urmează un exemplu de facturare începând cu ianuarie 2012:
Unui client i s-a emis o factura în data de 8 aprilie 2012. Factura conţine regularizarea pentru intervalul 8 ianuarie - 8 aprilie 2012 (8 fiind de regulă data trimestrială pentru citirea contorului în cazul acestui client) şi estimatul pentru următoarele două luni (9 aprilie - 8 mai şi 9 mai - 8 iunie).
Cele trei repere de pe factură (regularizare şi cele două estimate) au câte un aviz de plată dedicat, avize cuprinse în pagina cu obligaţiile de plată. Avizul aferent fiecărui reper se foloseşte pentru plata în luna indicată (pe exemplul de mai sus: "Avizul 1 de plată" pentru plata regularizării în termenul de scadenţă 8 aprilie + 15 zile, "Avizul 2 de plată" pentru plata estimatului „9 aprilie - 8 mai" în termenul de scadenţă 8 mai + 15 zile şi "Avizul 3 de plată pentru estimatul „9 mai - 8 iunie" în termenul de scadenţă 8 iunie + 15 zile).

Invităm pe toţi cei interesaţi să vizualizeze noul format al facturii accesând ww.cez.ro, secţiunea Info Clienţi / Clienti Casnici.

 

Departamentul PR&Marketing
CEZ România

Sus
Menu:
Căuta:

Choose your language: English

Navigare centrală: